După ce oficialii Euro NCAP au anunţat că vor lua în considerare, din 2014, şi prezenţa sistemelor de frânare autonomă AEB (Autonomous Emergency Brake – frânare de urgenţă autonomă) la punctarea maşinilor de la crash-teste, iată că britanicii sunt primii care anunţă că vor lua măsuri care să sprijine iniţiativa Euro NCAP.
Astfel, din luna octombrie a acestui an, companiile de asigurări îşi vor revizui politica şi vor oferi asigurări mai ieftine pentru maşinile echipate cu astfel de sisteme AEB, de frânare de urgenţă autonomă. Şi asta deoarece, conform unui studiu Euro NCAP, riscurile unui accident scad cu 27%.
Ceea ce înseamnă daune materiale mult mai mici, precum şi pierderi de vieţi omeneşti mai puţine – se estimează că, pe plan european, ar putea fi salvate 8.000 de vieţi datorită acestor sisteme AEB. În cazul asigurărilor, acest lucru ar însemna reducerea serioasă a sumelor pentru despăgubiri în caz de deces sau spitalizare.
Pentru moment, Asociaţia Asigurătorilor din Marea Britanie realizează studii pe baza cărora să determine ce discounturi vor oferi companiile de asigurări pentru maşinile dotate cu sisteme AEB, dar se pare că pregăteşte şi o propunere pentru parlament, prin care să se instaureze cât mai rapid obligativitatea echipării standard cu sisteme AEB a maşinilor.
Voi ce credeţi: ASIGURĂTORII ROMÂNI VOR LUA EXEMPLUL CELOR DIN ANGLIA?